Am fost la Pătrăuţi

Şi în această vară (care, vai, s-a dus) paşii m-au purtat prin Pătrăuţi, la nişte prieteni vechi. Popasul la familia Iriciuc mi-a prilejuit o surpriză de proporţii: acolo l-am cunoscut pe părintele Dumitru Apetrii despre care mi-am propus să aştern aceste câteva rânduri, şocat (aş zice) de cele aflate. Părintele e pus pe fapte mari şi noi, venindu-i în sprijin, am vrea să tragem un biet semnal, poate ne aude cineva. Reamintim cititorilor că biserica din Pătrăuţi, cândva mănăstire de maici, a fost prima (13 iunie 1487) dintre cele zidite de Ştefan cel Mare. Iorga, trecător pe-aici, întăreşte afirmaţia. Or, în aprilie ’98, când pătrăuţeanul Dumitru Apetrii s-a întors acasă, lăsând o parohie cu două sate, a descoperit că respectivul obiectiv, inclus în circuitul turistic, celebru pentru galbenul de Pătrăuţi, nu figura în fişele de la Direcţia Monumentelor. Sau, mai exact, nu avea fişă! Pare incredibil! Biserica fusese prădată şi părăsită, ploua şi pentru slujbă părintele a împrumutat o cădelniţă de la „biserica din vale“. Râdeau sectanţii – mărturiseşte tânărul preot, chemând în sprijin echipa de restauratori. Pe-aici se perindau cândva mulţi străini; starea drumurilor a temperat elanul turistic, iar piesele de patrimoniu s-au cam împrăştiat. Mai există Biblia donată de Micu-Klein (cea mai grea 5,4 kg), mai putem admira Cavalcada şi tabloul votiv al lui Ştefan, pe peretele sudic, stârnind admiraţia lui D. Onciul, la 1897, considerat în acea „vizitaţie“ drept „cel mai bun“. Am cercetat „condica pătrăuţană“, cu un preţios istoric al bisericii şi extrasele, amintind de un anume Franz-Adolf Wichenhauser, care oferă, în lipsa uricelor, informaţii de neocolit pentru cei interesaţi de soarta aşezării, „temeinic devastată“ de-a lungul vremii.

Se mai spune că biserica „înălţarea Sfintei Cruci“ a avut parte de numeroase „hotărniciri“, ba chiar şi de restauraţii, cum s-a întâmplat pe vremea episcopului Calistru (1709-1724). Copia după care Cartea de aur oferă date utile pictura – de pildă – fiind a unui Gheorghe din Tricole a Tesaliei. Dar surpriza abia urmează. Aflu (cu gura căscată!) că Brâncusi ar fi trecut şi el pe-aici. Mai mult, ar fi recunoscut că celebra „masă a tăcerii“ a fost inspirat de masa lui Ştefan, aflată la intrare, în lateral. Asemănarea e izbitoare şi dacă spusele preotului se confirmă, vom asista la o revoluţie exegetică în brâncuşologie! Dar Cartea de aur (unde Brâncusi, zic unii, ar fi făcut mărturisirea) nu e de găsit. Detectivistica părintelui va fi sprijinită de Radio Iaşi, directorul Studioului, admirabilul critic de artă V. Ciucă fiind – se ştie – un împătimit, doritor a face lumină. Ar mai fi multe de povestit despre biserica înălţată în urma luptelor cu Hroiot, „de la Şchee pe Şiret“ (cum zice cronica). Tânărul preot vrea să recupereze patrimoniul risipit, să înfiinţeze un muzeu (folosind spaţiul unui fost aure i şi speră să-l convingă pe primar că drumul ar merita reparat. Sunt convins că aşa se va întâmpla, iar fluxul turiştilor nu va mai ocoli Pătrăuţii. Nădăjduim că se va ivi şi fabuloasa Carte de aur a bisericii şi, în curând, şi muzeul! Dacă se va confirma şi ipoteza cu Brâncuşi, revoluţionând exegeza, de numele părintelui Apetrii se leagă şi relansarea interesului pentru o zonă turistică fabuloasă.

ADRIAN DINU RACHIERU

%d blogeri au apreciat asta: